Femeia nisipurilor

http://blog.mihaisavu.com/2013/03/06/kobo-abe-femeia-nisipurilor/

Profesorul Niki Junpei, un entomolog amator dar foarte pasionat, pornește de unul singur spre malul mării, unde caută gândacul tigrat, o specie rară de insecte. Unde altundeva ar putea exista specii rare sau nedescoperite, dacă nu în zonele mai puțin explorate, în care animalele au fost nevoite să se adapteze mediului particular?

Kobo Abe pregătește o poveste absurdă încă de la început, prin explicația științifică despre nisip: granulele de 1/8 mm diametru, un solid care ia forma vasului și care curge, sau un lichid pe care nu poți pluti, un material care absoarbe umiditate pe care apoi o eliberează sub formă de ceață, care a îngropat imperii.

Îl prinde seara printre dunele de nisip, cere și primește găzduire pentru o noapte în satul apropiat, cu casele lui așezate în gropi mari scobite între nisipuri. Coboară pe o frânghie în groapa unde e casa gazdei lui, o văduvă tânără, și înnoptează în căsuța de lemn care se opintește să țină în spate malul înalt de nisip. Descrierea proprietăților și a efectelor nisipului devine obsesivă, se dezvăluie motivele și cauzele pentru care nisipul trebuie curățat în permanență noaptea și scos afară din groapă în bidoane, pentru care nisipul mănâncă și face lemnul să putrezească, sau pentru care văduva doarme goală, acoperită cu un ziar pe față.

Femeia îl pregătește pe Niki pentru ce va urma, spunându-i că se va obișnui cu traiul acolo în câteva zile. De dimineață frânghia nu mai e la locul ei iar personajul principal se trezește prizonier în groapa femeii, o tigaie orbitoare și încinsă. Aflăm că în marginea de sat dinspre mare toate casele sunt în astfel de gropi și dacă se surpă una, atunci tot satul e în pericol. De aceea primăria întreține gropile, punând localnicii la muncă în schimbul apei, al mâncării și al unui pachet de țigări din când în când, produse care sunt coborâte pe frânghie. Mai mult, profesorul nu este singurul prizonier în sat.

Apa este condiționată de muncă, astfel că personajul simte pe pielea lui arsurile date de sete dacă refuză să muncească la nisip. Revolta, amenințările, luarea femeii drept ostatic (ce ironie, de către un alt ostatic), simularea unei boli nu au niciun rezultat. Izolarea unui bărbat cu o femeie creează o tensiune sexuală care este consumată în uscăciunea nisipului, ba chiar personajul o epuizează sexual pe femeie pentru a o adormi pe când el își pregătește evadarea. Este prins și adus înapoi în temnița din nisip unde se resemnează, o lasă gravidă pe văduvă și nu mai este dornic să plece când, la un moment dat, frânghia este coborâtă în groapă și nu mai este trasă înapoi.

Munca nocturnă și inutilă de a goli nisipul care peste zi vine înapoi în groapă este o exemplificare a mitului lui Sisif. Revolta și apoi resemnarea, încadrarea în sistem, intrarea în rutină sunt extrase din viața cotidiană. Trimiterile spre insecte sunt multiple. Un cercetător care merge să captureze specii rare adaptate la nisip este chiar el prins de o specie de oameni adaptați la viața în nisip. Insectele care trăiesc în nisip și fac capcane pentru alte insecte sunt imitate de acești săteni care ademenesc străinii în gropile lor. Satul este imaginea unui stup în care fiecare membru are munca lui precis trasată și evadarea este imposibilă.

Înglobarea, pierderea identității sunt alte interpretări posibile ale acestui roman absurd în care nisipul își afirmă supremația, subjugând oameni, născând întrebări despre sensul vieții, despre deciziile luate în lipsa libertății de alegere, despre destin.