Jurnalele unui Panzerjager German 1941-1943

cea mai bună carte despre ww2 pe care am citit-o până acum (din categoria experiențe personale, adică ficțiune și memorialistică, nu istorice - perspectivă ”de sus”). Este compusă din 3 jurnale ținute de un subofițer de la trupele anti-tanc, Hans Roth, în timpul războiului. Nefiind amintiri scrise ulterior, alterate de memorie, și nici edulcorate post-război (când le-a scris nu știa că vor pierde, iar în 44 a murit pe front, cu tot cu al patrulea jurnal, pe 1944), sunt cea mai realistă și credibilă descriere a vieții sale de zi cu zi, în linia I. Și aproape fiecare zi de lupte (are doar 2-3 permisii în 2 ani de campanie). În prefață, nepotul său, care a dar jurnalele la tradus în engleză, scrie că primul traducător a refuzat să mai lucreze după câteva pagini, fără explicații (ținând cont de câteva aluzii ale lui Roth că a fost martor la Babi Iar și alte atrocități, dar și a unor nuanțe antisemite ale sale în 41, erodate treptat de realitate, probabil trad. era evreu), iar a doua traducătoare a cedat nervos și a renunțat. Într-adevăr, jurnalele sunt atât de atroce și intense că nici eu, pasionat de ww2 și militar, nu le-am putut citi decât cu pauze. Comparativ cu iadul lui Roth din Rusia, cel al lui Junger din ww1 a fost vacanță...
Ca să vă imaginați oarecum, închipuiți-vă cărțile lui Sven Hassel, din care scoateți tot umorul și sexul și părțile din afara frontului, concentrați-le pe toate în 200 pag și adăugați o doză de horror. Iar spre deosebire de Koschorrek, Roth are talent narativ și atenție la detalii, ceea ce face totul și mai șocant.
PS. mi s-au confirmat încă o dată impresiile despre ruși (chiar e irațional să-i privești altfel decât prin cătarea armei), despre italieni (unitatea lui a fost alături de ei la Stalingrad și au fost de-o prostie și lașitate uluitoare), dar, memoria nefiind filtrată post-înfrângere, rezultă și o imagine mai corectă despre Wehrmacht (autorul este îngrozit de SS-iști și pogromuri, dar nu și de ideea din spatele faptelor, are și el opinii antisemite; și consideră normale tortura și execuția sumară a partizanilor, comisarilor, ca și neluarea de prizonieri - nu-l judec, la fel consider și eu, dar subliniez că în alte memorii acestea sunt ascunse).
În rezumat, o carte cruntă, dar și cea mai clară „fotografie” a vieții de frontschwein pe Frontul de Est.