Metamorfoza răului

Celor amuțiți

O, nebunia orașului mare, când seara
Arbori schilozi stau încremeniți lângă zidul negru,
Prin mască de argint privește spiritul răului;
Cu bici magnetic lumina șfichiuie noaptea de piatră.
O, sunetul scufundat al clopotelor de seară!

Cu spaima înghețată prostituata naște copilul mort.
Spumegând, mânia Domnului biciuie fruntea posedatului,
Molimă purpurie, foamea, sparge ochii verzi.
O, râsul respingător al aurului!

Dar în vizuină întunecată
O umanitate mai tăcută sângerează în liniște,
Modelează din metale vârtoase creștetul care se eliberează.

tr. Petre Stoica

An die Verstummten

O, der Wahnsinn der großen Stadt, da am Abend
An schwarzer Mauer verkrüppelte Bäume starren,
Aus silberner Maske der Geist des Bösen schaut;
Licht mit magnetischer Geißel die steinerne Nacht verdrängt.
O, das versunkene Läuten der Abendglocken.

Hure, die in eisigen Schauern ein totes Kindlein gebärt.
Rasend peitscht Gottes Zorn die Stirne des Besessenen,
Purpurne Seuche, Hunger, der grüne Augen zerbricht.
O, das gräßliche Lachen des Golds.

Aber stille blutet in dunkler Höhle stummere Menschheit,
Fügt aus harten Metallen das erlösende Haupt.