Şobolanul Bosch: antologie de poezie 1981 - 2006

Unul din cei mai puternici poeti optzecisti. Primul sau volum, Mona-Monada (1981), e scris in anul cand implineam un an. Observ ca multe din temele nihilismului meu (cuiele mele de la grenade) sunt anticipate de aceasta placheta. Nu credeam sa gasesc un poet roman care sa practice un asemenea terorism spiritual. Mircea A. Diaconu, in postfata, gaseste sursele poeziei lui Vasiliu la N. Stanescu si la Bacovia. Vasiliu are un fel de orientare metafizica si asta il apropie de Stanescu (mai ales in volumele ulterioare), comparatia cu Bacovia este, insa, extrem de relevanta. Cel care pentru generatia lui Eliade si Cioran era un poet minor si care este unul canonic pentru noi (probabil alta greseala) a adus, pe filonul E.A. Poe, Baudelaire, Lautreamont, o anumita intunecime oculta in poezia romana, un soare negru, care n-a incetat sa-si proiecteze umbrele asupra noastra. In Mona-Monada, Vasiliu este, la fel ca Nietzsche, Wagner, Cioran, Palahniuk si Baudrillard, un punct de intersectie intre nihilism si terorism, un calator dincolo de capatul noptii, un outsider format la scoala lui Meursault. Vasiliu este cavalerul invizibil al Apocalipsei.




De anima

Plopii se dezgheata in ferestrele
azilului de noapte.
Beau asfintitul
din orbitele cailor

Asta-noapte a cazut
din perete
“Madona cu pruncul”
strivind milioane de paianjeni

Dumnezeu este singura metafora
intr-un camp minat
intr-un camp petrolifer.
Dumnezeu:
un mort in plus
printre morminte
Nimic despre
bagajele secrete
nimic despre
briciul descoperit in zapada


Poem final

Haladuiesc de unul singur intr-un oras
cu peste 300 de mii de oameni. Un cer
ca un imens cargou petrolier in nemiscare:
vad cum Dumnezeu se arunca sub rotile
silentiosului tramvai

Prietenul lucreaza in asceza la
Tractatus de impotentia: astfel
izbucneste incendiul la periferie
explodeaza inima intr-un camp minat
Sare in aer laboratorul alchimic:
inima putreda prin care bate vantul
inima de piatra la temelia unui edificiu
al carui nume imi scapa
Dar nimeni nu se sinucide...

Trece un betiv cu un caine sub brat.
Gesticuleaza, vorbeste:
corabie in larg pe care o pierd
in scurt timp din vedere
Dar noaptea aceasta e prea lunga. Cine
o poate scurta?

Imi tai un deget.
Celelalte in cor: taie-ne si pe noi!
Exprim un cuvant.
Celelalte in cor: si pe noi, si pe noi!
Acum observ ca bocancii imi sunt ferfenita
si ma grabesc sa-i arunc

Dar poemul acesta e prea lung.
Noaptea aceasta e prea lunga.
Scot cutitul si HARSTI, un deget.
Celelalte in cor: si e noi, si pe noi!
HARSTI! HARSTI! HARSTI!