Radu Muresan

Am spus-o si la Dima, o spun si aici, de ce nu e in programa maestrul Drumes???

O surpriza placuta si din ce am inteles, cat se poate de exacta din punct de vedere al intamplarilor din viata reala.

Iti multumesc Laini Taylor pentru ca m-ai invatat ce este un penis neesential... unii nu au ce face cu timpul lor liber.

Am incercat, dar am citit asta (“Cand capul mamei mele a explodat, eu ma sarutam cu un baiat.”) si am zis ca e mai bine sa ma opresc.

Batalia dintre a da dnf cartii si a o continua cu speranta de a se intampla ceva interesant a fost incredibil de mare, dar cred ca s-a meritat pana la urma.

Cu siguranta nu o sa imi mai ratez cele 8 ore de somn O_O

Poate ca nu e drept sa judeci o antologie dupa primele 4 povestiri, dar nu vreau sa ma risc.

Prima carte pe care o citesc de la Dickens si deja m-am indragostit de el. Am stiut eu ceva cand am planuit sa citesc si Great Expectations anul asta...

A trecut ceva vreme de cand am ras in gura mare de la o carte... iti multumesc Dan Lungu.

Si uite asa incep aventura in taramul Premiilor Hugo/Nebula/Locus.

Nu ar fi trebuit sa rad asa de mult citind aceasta carte, dar autoarea chiar se pricepe sa imbine subiecte destul de macabre cu lucruri normale si amuzante. Abia astept sa devin compost!

Tinand cont ca am avut ocazia sa ma intalnesc cu domnul Coman, aceasta carte a cam zburat pe primul loc in tbr-ul meu si nu a dezamagit (desi, partea cu Daria nu era necesara).

Serios de nu, merita doua stele din start doar pentru Poirot.

“Cand ma gandesc la cate am spus, ii invidiez pe cei muti.” - Seneca spitting facts right there

As fi vrut sa scriu ca si Charlie la inceput, dar mi-am dat seama ca nu pot. Daca nu se incurca pe la mijloc, era un 5/5 din tot sufletul.

Cum pot sa refuz realismul magic? Chiar daca am mai citit aceasta capodopera inainte, nu pot spune ca m-am plictisit acum, dar luna asta chiar nu a fost cu o dispozitie necesara pentru citit.

Are sens de ce e in topul celor mai bune carti scrise vreodata.

Ma asteptam la mult mai mult de la Agatha Christie a romanilor sincer. Nici nu am putut sa o termin de la cat somn era sa iau citind-o.

Inca o carte SF relativ realista, daca as putea spune asta... nu sunt extraterestrii care vor sa invadeze planeta, nu sunt roboti care preiau lumea, doar un simplu om de stiinta care doreste sa ajunga mai departe decat altii, dar spiritualitatea il impiedica.

Genul de carte pe care o citesti sub o paturica, poate si un ceai cald in mana.

Aparent cuvintele si limba in general sunt inutile, iar corpul fizic si puterea este tot ce conteaza... la fel de bine am putea fi maimute. Mishima e dubios :))

Unele pasaje au fost destul de intunecate, tinand cont ca vorbim despre aventurile unui copil de 12-13 ani... nu m-am asteptat. O supriza placuta si abia astept sa mai trec pe la domnul Drumes (poate o bagam si noi in programa scolara, nu? Doriti sa ramanem cu Ion? Ok...)

Personal, imi place umorul negru pe care il foloseste Vonnegut, la fel si povestirea episodica (un episod tine cam vreo 1-3 pg. deci ti se pare ca citesti foarte repede si usor, mai ales ca limbajul este simplu), dar aici personajele si povestea nu m-au tinut “in priza” pe cat am vrut...

Nu credeam ca o sa fiu asa de ofticat din cauza ca seria nu e gata... de ce Herbert, de ce a trebuit sa mori asa repede :((

Un inceput bun pe culmile filosofiei :)