Traducere de Walter Fotescu De cele mai multe ori cunoașterea științifică se lărgește evoluând treptat, din aproape în aproape, dar există și momente de magie, când, fără ajutorul observațiilor sau al dovezilor experimentale, minți strălucite ajung să facă predicții care plonjează adânc în necunoscut, stârnind stupoarea comunității științifice. Așa s-a întâmplat când Le Verrier a dedus nu doar existența planetei Neptun, ci și locul ei pe firmament, când Maxwell sau Dirac au găsit celebrele lor ecuații, când Pauli a prezis existența neutrinului ori când Higgs a identificat mecanismul prin care particulele elementare capătă masă. Toate acestea au fost cu putință grație curajului intelectual al acelor magicieni care au crezut ferm în capacitatea matematicii de a descrie realitatea fizică. Știind să creeze suspans ca un autor de romane polițiste, Marcus Chown spune în Magicienii povestea acestor descoperiri uimitoare urmărind în paralel peripețiile teoreticienilor care au făcut predicțiile și cele ale experimentatorilor care, uneori multe decenii mai târziu, le-au confirmat. Pe lângă faptul că e o lectură captivantă, cartea lui Chown prezintă într-o manieră clară și accesibilă noțiuni subtile de fizică fundamentală și marile probleme rămase încă nerezolvate. „Magia centrală a științei pare miraculoasă fiindcă nimeni nu știe de ce funcționează. Predicțiile fizicienilor decurg din formule matematice, sau «ecuații», care se constată că descriu aspecte ale universului. Dar nimeni nu știe de ce asemenea ecuații descriu atât de bine lumea fizică sau, pentru a-l parafraza pe Eugene Wigner, fizician austriac din secolul XX, de ce matematica este atât de eficace în științele naturii.“ — MARCUS CHOWN „Una dintre cele mai bine scrise cărți despre fizică din câte am citit vreodată. Extrem de lămuritoare.“ — Popular Science
Reviews with the most likes.
There are no reviews for this book. Add yours and it'll show up right here!