Singurătatea singularității

Pentru că volumul este alcătuit din mai multe părți distincte de proză scurtă, cărora autorul le-a strecurat câteva elemente de conexiune ce mie nu mi s-au părut a asigura un caracter real de unitate, o să le ”notez” distinct pe fiecare în parte:
Focurile lumii celei noi 3/5 - o povestire mai veche, pe care o citisem deja la vremea ei (de altfel cam toată proza scurtă a lui AL am citit-o pe măsură ce a apărut, un dezavantaj aici fiindcă mi-a tăiat elementul supriză) - bună, dar cu o scriitură inferioară restului volumului (AL a evoluat constant calitativ și se simte) și fără o legătură altfel decât vagă și forțată cu restul - pare din alt univers narativ și sincer cred că era mai bine dacă nu era inclusă deloc, pentru că e veriga slabă și... e prima (am făcut și eu aceeași greșeală de 2 ori, orbit de un fel de nostalgie părintească a autorului față de texte mai vechi, așa că nu judec :) ).
Singurătatea singularității - 5+/5 - excepțională, cel mai bun SF românesc după părerea mea scris vreodată - de tip nou (cyberpunk-ul nouăzecist de la Ungureanu, Corn și Pîtea îmi rămân într-un top personal, dar e altă generație de SF, cu altă scriitură) - mai bun per ansamblu și decât Omnium-ul lui Stanciu (care însă a avut sarcină mai grea, căci la el e roman, nu proză scurtă, și tot rămâne excepțional și el). Cu o scriitură perfect stăpânită și dozată, cu povești excelente, originale, întunecate, foarte bine conexate într-un univers bine conturat și original în stil Alistair Reynolds (un preferat pentru mine), cu niște aluzii subtile la Asimov și, mai ales, cu niște dileme filozofice provocatoare, acest pachet de povestiri oferă și twisturi neprevăzute, și abordări psihologice complet neașteptate (ca să nu fac spoiler, o să spun doar Sora -o decizie cu adevărat surprinzătoare), și sentimente discrete, dar profunde și memorabile (a la discursul androidului din ”Vânătorul de Recompense” - filmul). Repet, pentru mine această porțiune este cel mai bun SF românesc la nivelul actual și îl felicit pe Lamba că a ajuns la o maturitate scriitoricească ce mi-a depășit așteptările (deja ridicate). Și nu la un nivel local sau defazat, ci echivalent cu anglo-americanii din acest moment. Felicitări!
Cei credincioși - 5/5 , foarte bună și aceasta, cu o idee care te pune pe gânduri în mai multe sensuri (inclusiv moral), cu o abordare echilibrată asupra unor dileme religioase și cu o doză de amărăciune doar sugerată, dar cu atât mai percutantă. Recomandat!
Vid fandango - 4/5 - câteva povestiri foarte bine scrise, dar în cu totul alt gen de SF decât Singurătatea Singularității, unul mai clasic, normal (ca să nu zic obișnuit) și european/românesc, plus că într-un registru umoristic ce va fi apreciat de mulți, dar nu e neapărat pe felia mea.
Copiii întunericului - 2/5 - din nou o povestire ce pare din alt univers narativ (deși e introdusă aluziv din timp în altă parte) și nu se ridică la nivelul restului volumului, de data aceasta nu la scriitură, fiind cea actuală, ci la idee - suferă de infodump, didacticism, o idee neatractivă și pagini întregi de narat... prezentul real.
Per total nu o să fac media, căci nu vorbim de contabilitate, ci de artă, unde important e vârful atins - acela de 5+/5 și de ”cel mai bun roSF de azi” - așa că nota mea este, evident, 5. Iar pentru mine Lamba rămâne liderul plutonului de ”tineret”.
PS. este a doua mea interacțiune cu Herg Benet și sunt din nou impresionat de seriozitatea cu care-și tratează meseria de editori: 0 typos, hârtie, tipar și carton de calitatea 1, mai rar văzute în roSF, chiar și la case muult mai mari - respect!