Dulce răzbunare

Nu mai știu ce revistă l-a comparat pe Abercrombie cu Tarantino. Au perfectă dreptate, numai că ei se refereau doar la calități, eu și la defecte. La fel ca și Tarantino, lui Abercrombie i s-a urcat succesul la cap și a degenerat în BD, cu personaje variind între unilaterale și ridicol-zerolaterale (ca Day -pe bune? se consideră că-i un personaj??!, sau Shenkt), conflicte strict lineare, exces de violență inutilă, zero subtilitate, un twist penibil scos din burtă (Shenkt, again). Fix ca Tarantino în Django (ce dezamăgire de film!).
E totuși o experiență captivantă - un delicios fast-food literar din care nu te poți opri până nu-l devorezi complet (am citit 800 pag în 3 zile), dar nici nu rămâi cu nimic după. Pentru aceasta, i-am dat inițial 4 stele. Apoi, când m-am pregătit să-i fac o recenzie ca s-o recomand pe blog, am realizat că în afară de scriitură și de faptul că JA e de departe cel mai bun la descris corect lupte... nu mai găsesc nimic de recomandat. Deci scad la 3 și v-o sugerez drept carte de vacanță/concediu.