Stefan

Cain calatoreste prin timp si rescrie Vechiul Testament. Dialogurile dintre Cain si Dumnezeu mi-au amintit de cele dintre Jupiter si Oreste din Mustele. Avem, in fapt, un mic manual de antiteologie, mai profund decat cel oferit de Onfray. Mi-ar fi placut ca textul lui Saramago despre Avraam sa fie accesibil lui Kierkegaard si cel despre Iov lui Sestov. De fapt, critica pe care o efectueaza Saramago sacrificiului lui Isaac este mult mai radicala si mai profunda de cat cea operata de Dawkins!

“l-am omorat pe abel pentru ca nu puteam sa te omor pe tine” (32)
“domnul i-a poruncit lui avraam sa-i sacrifice propriul fiu, a facut-o cu desavarsita naturalete, asa cum ceri un pahar cu apa cand iti e sete” (72)
“[avraam], frustratul calau” (75)
“Istoria oamenilor e istoria neintelegilor lor cu dumnezeu, nici el nu ne intelege pe noi, nici noi nu il intelegem pe el.” (81)
“copiii [din sodoma] erau nevinovati” [!!!] (89)
“daca dumnezeu n-are incredere in oamenii care cred in el, atunci nu vad de ce oamenii acestia ar trebui sa se increada in el” (123)
[Citatele sunt dupa editia de la Polirom.]

One of the greats.

A pretty clumsy book but still juicy. Read it in French last year and re-read it in May ‘21 in the original Romanian.

One of the best introductions of this series (not for the average reader though).

For the most part it feels like touching a snake.